Istoricul localităţii

Cercetările arheologice efectuate pe teritoriul comunei Parincea au scos la lumină mărturii care atestă existența populației încă din epoca bronzului. Obiectele de cult, de uz casnic și așezările fortificate aparțin Culturilor Monteoru, Cucuteni, Santana de Mureș și Cultura Nouă. În perioada năvălirii popoarelor migratoare, evoluția așezărilor a fost sincopată, fapt care a făcut ca satele comunei Parincea să fie în continuă mișcare.

În epoca feudală, în perioada întemeierii Statului Moldova, în comuna Parincea existau satele: Milești, Nănești, Nafurdești, Larga, Aprodu și Cucuieți. În acestă perioadă, evoluția satelor a fost următoarea:

  • Satul Nafurdești s-a mutat spre Sud din cauza tătarilor, formând satul Fichitești;
  • Satul Larga care apare pe harta ofițerilor ruși în anul 1835, dispare prin mutarea populației în satul Racova;
  • Satul Aprodu a dispărut prin mutarea populației la Drogu;
  • Apare satul Năstăseni pe locul satului Nafurești, care s-a așezat me moșia răzășească (după George Lahovari);
  • Apare satul Iazuri pe moșia boierului Ion Anastasia;
  • În anul 1787, arendașul Toader Parincescu înființează târgul care îi va lua numele;
  • În anul 1800 se înființează satul Poieni pe moșia boierului Costache Crăiescu.

Unele sate din comuna Parincea erau răzeșești (Milești, Nănești și Năstăseni), în timp ce celelalte erau de clăcași (Parincea, Vladnic, Poieni, Barna și Văleni).

În timpul domniei lui Dimitrie Cantemir, Moldova era împărțită în trei părți: Țara de Sus, Țara de Jos și Basarabia. Satele de pe teritoriul comunei Parincea făceau parte din Țara de Jos, iar în anul 1714, sub domnia lui Mihai Racoviță, aparțineau ținutului Putna. Începând cu anul 1809, satele comunei Parincea făceau parte din județul Tecuci, iar în anul 1857 o parte din sate făceau parte din județul Bacău.

Înființarea târgului din comuna Parincea a avut ca rezultat dezvoltarea relațiilor comerciale cu localitățile învecinate. În cel timp au apărut și meserii noi cum ar fi cele de fierar, potcovar, croitor și cizmar, dar s-au menținut și ocupațiile de bază (agricultura, creșterea animalelor, viticultura, vânatul, meșteșugurile, apicultura).

În urma legii rurale dată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza în anul 1864, se împroprietăresc țăranii clăcași și se secularizează mănăstirile prin trecerea unei părți din terenuri în proprietatea statului. Prin această lege, au fost împroprietăriți 364 de țărani, în funcție de câte animale aveau fiecare.

Pe teritoriul de astăzi a comunei Parincea s-au constituit trei comune: Parincea, Nănești și Milești. Acestea făceau parte din Plasa Bistriței de Jos, apoi din Plasa Siretului de Jos, dar aveau reședința la Parincea. Din Plasa Parincea făceau parte comunele Botești, Lecca, Parincea, Milești, Petrești, Răcătău, Geoseni și Tămași.
În perioada năvălirii popoarelor migratoare, evoluția așezărilor a fost sincopată, iar satele comunei Parincea s-au aflat într-o continuă mișcare. Între anii 1768 - 1744, într-o hartă a Moldovei, au fost reprezentate satele Nănești (care se numea Nineschti), Milești (care se numea Milesty), Parincea (care se numea Parintsche), Văleni (care se numea Waleny), Leordeni și Cucuieți, acestea din urmă fiind în ținutul Putna. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, apare în documente, alături de satul Văleni, satul Vladnic care se numea Wladruk.
Satul Năstăseni apare pe locul satului Năfruchești (după George Lanovzi), care se așează pe mosia răzășească Năstăseni. În anul 1787, arendașul Toader Parincaru înființează târgul Parincea care păstrează numele până în prezent. În anul 1800, se înființează satul Poieni pe moșia boierului Costache Crăiescu.
În perioada 1868 - 1940 au apărut în satele comunei Parincea mori cu pietre, instituții administrative și economice cum ar fi: Oficiul Poștal, Banca Populară, Judecătoria de Pace, Ocolul Agricol, Secția de Jandarmi, Farmacia, Brutăria, Fabrica de sifoane, abatorul, cârciumi, provălii etc. Având în vedere că Parincea era reședință de plasă, în anul 1880 se înființează un spital cu 60 de locuri, care a fost, mai târziu, școală specială, fiind preluat, în zilele noastre, de Ministerul de Justiție, în stadiu de ruină.
În secolul XIX se construiesc biserici din cărămidă, înlocuindu-le pe cele din lemn mici și neîncăpătoare. În perioada 1856 - 1870 a fost construită biserica Sf. Împărați, de cult ortodox, de banul Anastasie Ioan. În anul 1869 a fost construită biserica Milești cu ajutorul enoriașilor. În anii 1890 - 1903, a fost construită parohia Vladnic de cult catolic. În curtea bisericii se află un stejar plantat în perioada 1498 - 1510, parohul afirmând că a fost plantat în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. În anul 1937, a fost construită parohia Văleni, de cult catolic.
Prezența catolicilor în satele Vladnic și Văleni este atestată încă din anul 1840, odată cu construirea unei biserici închinată Sf. Ioan Nepomuc. Populația satului Vladnic era constituită din emigranții veniți dinspre Ciuc.
În anul 1702 a fost construită biserica din lemn Sf. Nicolae. Această biserică a fost adusă pentru satul Zlătari, fiind trasă de 50 perechi de boi pe roate de bușteni. Cu toate acestea, de la punctul numit „Foran", biserica nu a mai putut fi mișcată. Se spune că biserica a fost construită de Ștefan cel Mare, la intrarea în biserică fiind următoarea inscripție: „Să se știe de când am făcut acestă biserică Leat 7210". Biserica Sf. Nicolae a fost renovată în mai
multe rânduri: 1894, 1936, 1990, iar după 1990 s-a construit un schit de maici. Acestea din urmă au contribuit la construcția unei mănăstiri de maici, construcția fiind făcută din cărămidă, acoperită cu tablă de cupru, iar după terminarea lucrărilor se preconizează a fi cea mai frumoasă mănăstire din comuna Parincea și comunele limitrofe.
Prima școală din comuna Parincea a fost înființată în satul Nănești după ce a fost aprobat învățământul gratuit în adunarea Ad-Hoc a Moldovei din 20.11.1857. Primul învățător al acestei școli a fost numit Sandu Gălușcă, la date de 26.09.1859.
În anul 1956, școala veche a fost demolată construindu-se una nouă pentru clasele I - VIII. În primul an după semnarea decretului nr. 1150, de către Alexandru Ioan Cuza, în comuna Parincea au luat ființă școlile de la Mileștii de Sus și Parincea. În anul 1859, preotul G. Stanciu a donat casa proprietate pentru înființarea școlii de la Parincea.
În anul 1885 a fost construită școala din Mileștii de Jos, în stil Spiru Haret, care există și astăzi, iar între anii 1887 - 1890 s-a construit școala din Parincea, în același stil. În anul 2000, școala din Parincea ia numele de „Georgeta Jurgea Cancicov". După anul 1950 se construiesc școli și în celelalte sate ale comunei: Vladnic, Nănești Vale, Podu Roș, Poieni și Văleni, toate din cărămidă, fiind acoperite cu azbociment sau țiglă.

În anul 1918, la centrul de plasă Parincea se înființează, prin grija unui grup de ofițeri, Casa Națională, pe un teren donat de Nicu Brăescu. În Casa Națională exista o sală de teatru, o sală de gimnastică, se organizau serbări, serate și șezători. În anul 1931, în cadrul Casei Naționale, funcționa o societate culturală numită „Raza de lumină", condusă de învățătorul V.D.Manciu. În acest cerc se desfășurau diferite conferințe în domenii ce interesau cetățeni, fiind susținute de învățători, avocați, judecători și medici.
Modificările administrative din acea perioadă întregesc comuna Parincea, după cum urmează:
În anul 1906 au apărut satele Mileștii de Sus, Mileștii de Jos și Văleni (aceasta este posibilă odată cu desființarea comunei Milești);
În anul 1929 s-au înființat satele Poieni, Năstăseni, Barna și Vârlănești;
În anul 1933 au apărut satele Nănești Deal, Nănești Vale, Vladnic, Podul Roș și Valea lui Noe.

Înapoi